20 septembrie 2013
20 septembrie 2013

The Liquid Self

Social media doesn’t need to be what it has come to be. Social media is young, growth comes with pains, and we should keep questioning assumptions and push this new media to new limits.

Nu este nevoie ca rețelele sociale să rămână ce au devenit. Rețelele sociale sunt tinere, iar dezvoltarea cere sacrificii și ar trebui să punem în continuare la îndoială presupunerile și să împingem acest nou tip de media către noi limite. Prima mea postare aici pe blogul Snapchat, în mod adecvat, a pus la îndoială în mod justificat permanența presupusa a conținutului rețelelor sociale. Conținutul permanent este doar o opțiune, o alegere cu implicații pe termen lung și nu este ceva necesar. Aici, aș dori să mă gândesc la o singură consecință majoră a permanenței: profilul pe rețelele sociale.

Profilul obișnuit pe rețelele sociale reprezintă acea colecție de informații despre tine și/sau create de tine, incluzând de obicei alte persoane cu care ești conectat. Profilurile structurează identitatea în moduri mai mult sau mai puțin constrângătoare: politicile privind numele real, listele de informații despre preferințele noastre, istoricul detaliat și activitățile curente sunt toate incluse într-un set foarte structurat de căsuțe în care ne înghesuim identitatea. Mai mult, pe măsură ce istoricul nostru documentat se dezvoltă, profilul crește atât ca dimensiune efectivă, cât și ca pondere asupra minților și comportamentelor noastre.

Profilul din rețelele sociale încearcă să ne convingă că viața, în întregul ei flux efemer, ar trebui să însemne și simularea sa. Fluxul efemer al experienței trăite este împărțit într-o colecție de obiecte separate, distincte, care să încapă în categoriile profilului. Logica profilului este că viața ar trebui să fie imortalizată, păstrată și pusă în spatele unui ecran. Ne cere să fim colecționari ai vieții noastre, să creăm un muzeu al sinelui nostru. Momentele sunt structurate, puse într-o grilă, cuantificate și clasificate. Rețelele sociale permanente se bazează pe astfel de profiluri, fiecare fiind mai mult sau mai puțin constrângătoare și asemănătoare unei grile. Regândirea permanenței înseamnă regândirea acestui tip de profil pe rețelele sociale și prezintă posibilitatea unui profil care să nu reprezinte o colecție păstrată în spatele unui ecran, ci ceva viu, mai fluid, într-o continuă schimbare.

***

A înregistra identitatea în categorii pe rețelele sociale nu este total greșit, iar scopul meu aici nu este să susțin că acestea ar trebui să dispară, ci mai degrabă să întreb dacă pot fi regândite, reduse la o singură opțiune și poate nu la cea implicită? Pot fi rețelele sociale create astfel încât să nu ne ceară să încăpem în atâtea recipiente identitare, având în vedere că oamenii și identitatea în sine sunt fundamental fluide și într-o continuă schimbare?

Pentru a obține acest lucru, să ne gândim un moment la acel truism cultural comun și (evident) modern, întâlnit în poveștile pentru copii, în cărțile de auto-ajutor și în sfaturile de zi cu zi care ne cer să fim sinceri cu noi înșine. Trebuie să descoperim și să rămânem fideli acelei versiuni reale, autentice a ceea ce suntem. Poate fi adesea un sfat bun, dar te-a încercat disconfortul când ai citit cuvântul „autentic” (măcar o parte din cât m-a încercat pe mine când l-am scris), înseamnă că știi deja că acest sfat nu prea lasă loc pentru altceva decât deținerea unui singur sine, indiferent de timp și de loc, și că riscă altfel să descurajeze schimbarea. Există o altă școală de gândire, una care înțelege identitatea ca niciodată solidificată și întotdeauna în schimbare. În locul unui sine unic, neschimbător, am putea lua în considerare un „sine lichid”, care să se asemene mai degrabă cu un verb decât cu un substantiv.

Acest lucru este abstract, știu, și nu vom soluționa această dezbatere filozofică pe un blog, dar internetul a jucat un rol interesant în acest conflict dintre caracterul consecvent și cel schimbător al identității. Povestea este deja cunoscută: internetul ne-a dat posibilitatea de a regândi cine suntem prin transcenderea locației geografice, a capacității fizice, a aspectelor precum rasa, vârsta, chiar și speciile (deși, această detașare a fost întotdeauna numai o fantezie). Desenul animat The New Yorker a glumit afirmând că, „Pe internet, nimeni nu știe că ești un câine”. Cu toate acestea, internetul a devenit elementul principal și comercial. S-a normalizat și, la un moment dat, anonimitatea spontană a fost înlocuită de identitatea consecventă. Acum că toată lumea știe că ești un câine, este greu să fii orice altceva.

Rețelele sociale au ajuns să pună un accent extraordinar pe propria noastră identitate, în mod constant înregistrată, stocată, acumulând continuu, prezentându-ni-se într-un profil propriu, întotdeauna disponibil. Da, Identitatea poate fi o sursă de importanță, sens, istorie și plăcere, dar, astăzi, identitatea este într-o rapidă acumulare, sporind-ne exponențial contactul cu noi înșine. Fotografia de profil, istoricul, ceea ce îți place, cu ce te ocupi, cine sunt prietenii tăi... toate duc la o auto-supraveghere nesfârșită și în continuă creștere, însoțită în același timp de o doză zdravănă de monitorizare din partea celorlalți. Ce poate fi dintr-un anumit punct de vedere „auto-exprimare”, din alt punct de vedere este „auto-supraveghere”, atunci când cine ești (și, de altfel, cine nu ești) devine din ce în ce mai mult parte din viața de zi cu zi.

Auto-exprimarea, atunci când este structurată în căsuțe de categorii permanente (digitale sau nu), prezintă pericolul de a deveni din ce în ce mai constrângătoare și auto-constrângătoare. Având în vedere presiunea de a fi „real”, autentic și „sincer cu tine” așa cum am menționat mai sus, această dovadă masivă a propriului sine poate deveni limitativă și poate împiedica schimbarea identității. Preocuparea mea aici este faptul că rețelele sociale dominante de astăzi se bazează prea des pe ideea (și pe idealul) de a avea un sine unic, adevărat, neschimbător, stabil și, ca atare, nu reușesc să integreze veselia și schimbarea. A fost creată în jurul logicii unor căsuțe și categorii extrem de structurate, majoritatea cu cuantificatori care clasifică numeric fiecare fațetă a conținutului nostru, iar această mașină de colectare de date pe bază de grilă pur și simplu nu integrează în mod confortabil realitatea în care oamenii sunt fluizi, schimbători, dezordonați, în moduri atât tragice, cât și minunate.

***

În timp ce rețelele sociale se află într-o perioadă similară adolescenței, încă nu au încorporat confortabil adolescența în sine. Prin asta nu mă refer la adolescenți în mod specific, ci la tipul de schimbare și de creștere care este sănătos, indiferent de vârstă. Greșeala de a cere utilizatorilor rețelelor sociale să se înregistreze și să se afișeze în permanență dăunează importanței neprețuite a jocului de identitate. Altfel spus: mulți dintre noi doresc rețele sociale care să fie mai puțin similare unui centru comercial și mai mult similare unui parc. Fiind mult mai puțin standardizat, constrâns și monitorizat, da, parcul este locul unde este posibil ca tu să faci ceva un pic prostesc. Îți poți zgâria genunchii. Dar greșelile nu ar trebui să fie pe deplin evitate, iar asta este cererea rețelelor sociale permanente, dominante, ce are drept rezultat o constantă nerăbdare exagerată față de ce se postează. O măsură corectivă sănătoasă asupra rețelelor sociale existente ar fi crearea de platforme care ne oferă mai mult spațiu de ne comporta fără ca acest comportament să definească întotdeauna cine este cineva și ce poate face. Ideea de spații nepatrulate pentru exprimare poate fi înfricoșătoare, dar o lipsă a unor astfel de spații este mult mai îngrijorătoare. *

Rețelele sociale dominante au luat până acum poziție (una radicală în opinia mea) pentru o versiune a identității care este extrem de clasificată și omniprezentă, una care forțează un ideal al identității singulare, stabile, cu care va trebui să ne confruntăm continuu. Este o filozofie care nu surprinde adevărata neorânduială și fluiditate a sinelui, nu reușește să sărbătorească creșterea și este deosebit de dăunătoare pentru cei mai vulnerabili din punct de vedere social. Mă întreb cum putem construi rețele sociale care să nu ne intensifice întotdeauna propria relație cu noi înșine prin intermediul căsuțelor de identitate. Cred că rețelele sociale temporare vor oferi noi moduri de a înțelege profilul pe rețelele sociale, care nu este reprezentat de un stil de viață împărțit în momente înghețate, cuantificabile, ci de ceva mai fluid, mai schimbător și plin de viață.

*Notă: Ideea că o persoană ar trebui să aibă o identitate unică, stabilă, reală sau autentică este dificilă, în special pentru cei care sunt mai vulnerabili din punct de vedere social. A avea o singură identitate neschimbătoare poate să nu pară atât de problematic dacă cine ești nu este un motiv frecvent de stigmatizare și penalizare. Cu toate acestea, trebuie să existe o recunoaștere mai mare a faptului că mulți oameni se bucură în mod justificat și necesită anumite zone sociale unde să se poată juca cu identitatea lor și să nu o pună la vedere, deoarece consecințele potențialele sunt mai mari. Rasa, clasa, sexul, orientarea sexuală, capacitatea, vârsta și toate celelalte combinații de putere și vulnerabilitate ar trebui să facă parte din discuțiile despre modul în care sunt create, utilizate și îmbunătățite rețelele sociale.

Back To News